sâmbătă, 24 iulie 2010

Eleva care si-a ciopartit mama va face ani grei de puscarie

O mai tineti minte pe Alexandra Pintili, eleva de numai 15 ani, din Bucureşti, care, în luna martie anul trecut, şi-a căsăpit mama cu toporul, dupa ce-a fost prinsa de aceasta facand sex cu mai multi barbati?! Tocmai a fost condamnată, ieri, la opt ani de puşcărie.



Judecătorii au decis, ieri, că adolescenta care şi-a ucis cu cruzime mama va sta după gratii până la vârsta de 24 de ani. De asemenea, Alexandra, care este acum încarcerată la Penitenciarul Târgşor, a rămas şi fără anumite drepturi, cum ar fi acela de a alege ori de a ocupa o funcţie publică. Imediat după anunţarea sentinţei, care nu e definitivă, avocata elevei, Paula Iacob, a declarat pentru Libertatea că decizia magistraţilor i se pare prea aspră.
“Judecătorii nu au ţinut cont de toate probele. Mi se pare prea mare pedeapsa, nu mă aşteptam să primească mai mult de 4-5 ani de detenţie. La ultimul termen a plâns, acum o să fie distrusă când o să-i transmit sentinţa. Bine măcar că o pot linişti spunându-i că o să facem apel şi poate avem noroc de un judecător mai blând”, a afirmat Iacob.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu