duminică, 18 iulie 2010

Minorele, tot precoce sexual: la 14 ani e mama, la 13 ani in concubinaj cu acordul mamei!

Ce mai fac minorele noastre focoase?! Sex cu cine apuca si cu voia parintilor, desigur:

Doi tineri s-au ales cu dosare penale după ce au întreţinut relaţii sexuale cu două minore. Una dintre fete, de numai 14 ani, a rămas gravidă şi, în urmă cu două săptămâni, a dat naştere unui copil. Cealaltă minoră, în vârstă de 13 ani, are o relaţie de concubinaj cu iubitul ei, consimţită de mama fetei.
Astfel, în ziua de 14 iulie, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Gemenele s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că localnicul M.V. (17 ani) a întreţinut relaţii sexuale cu M.D. (14 ani), care a născut la Maternitatea din Brăila. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor şi continuă cercetările, în timp ce Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
(DGASPC) încearcă să îi asigure protecţie tinerei mame şi copilului. "Minora a născut pe date de 3 iulie, la Maternitate, şi a fost externată pe 8 iulie. A fost îndrumată către direcţie pentru consiliere în ceea ce priveşte eliberarea certificatului de naştere. Certificatul constatator al naşterii a fost eliberat în acest caz. Am solicitat Primăriei din Gemenele să ne comunice rezultatele anchetei sociale, să vedem cum putem interveni pentru protecţia minorei şi a copilului, deoarece din primele date se pare că familia nu are venituri", ne-a declarat Simona Cimpoae, director adjunct al DGASPC Brăila.
În aceeaşi zi, un bărbat din comuna Şuţeşti s-a prezentat la sediul postului de poliţie şi a reclamat că fiica sa minoră are o relaţie de concubinaj cu un tânăr. Tatăl a spus că B.M. (13 ani), care se află prin hotarâre judecatorească în grija mamei Vasilica D. (35 de ani), întreţine din data de 10 iulie o relaţie de concubinaj cu localnicul Dănuţ B. (18 ani). În urma cercetărilor, s-a stabilit că mama fetei a consimţit relaţia celor doi, acceptând ca minora să locuiască la domiciliul părinţilor lui Dănuţ B. Fata urmează să fie prezentată la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea examinării. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor şi abandon de familie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu